În perioada octombrie – mai 2021-2022, Colegiul Tehnic INFOEL Bistrița a derulat ca partener proiectul Etwining: ”Theme of Life: ENGLISH ”. Acest proiect a fost o combinație de învățare distractivă pe subiecte diverse precum drepturile omului, istoria muzicii, cum va arata viitorul. S-a creat astfel o atmosferă plăcută de învățare folosind instrumente Web 2.0 pentru elevi precum story jumper, padlet, kahoot, genialy, ținând cont de faptul că generația Z este permanent interesată de tehnologie. În plus față de acestea, prin acest proiect am crescut gradul de conștientizare asupra importanței valorilor umane și necesitatea învățării unei limbi străine pentru a face elevii cetățeni europeni într-o lume în care tehnologia este utilizată pe scară largă. Au fost implicați elevi din clasele a X- a C și a XI-a A alături de doamna profesor Matean Iuliana care a coordonat activitățile din partea Colegiului Tehnic INFOEL Bistrița. Elevii au realizat video-uri scurte pe temele date, postere, au conversat pe forum, au răspuns la diferitele provocări din padlet și au creat o poveste comună în story jumper.